Asociația Expeditorilor și Brokerilor Vamali din Republica Moldova | Membră FIATA

La data de 15 decembrie curent, pe platforma Comitetului pentru Antreprenoriat în Sectorul Transporturilor de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI), a avut loc un Dialog Public–Privat, moderat de dl Sergiu HAREA, Președintele CCI a Republicii Moldova, cu participarea dlui Vladimir BOLEA, Viceprim-ministru, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a dlui Valeriu TULBU, Președintele AITA şi a dlui Oleg LIPSKII, Preşedintele AEM-TRANS Moldova.

Printre cele mai importante subiecte incluse pe ordinea de zi a Dialogului Public–Privat s-au numărat: „Implementarea și utilizarea Sistemului Digital CEMT” și „Consolidarea cadrului legal pentru activitatea de expediție a mărfurilor”. Ultimul subiect a fost prezentat de dl Dumitru ALBULESA, Administrator al AEM-TRANS Moldova.

Problema actualizării cadrului legal privind activitatea de expediție a mărfurilor în Republica Moldova a mai fost discutată pe platforma Comitetului pentru Antreprenoriat în Sectorul Transporturilor și la data de 26 iunie curent.

În perioada scursă de la ultima întrevedere, membrii Comitetului au înaintat mai multe propuneri menite să contribuie la îmbunătățirea proiectului de lege. Concluzia generală formulată de participanții la Dialogul Public–Privat, susținută de Viceprim-ministru, a fost necesitatea finalizării proiectului de lege privind activitatea de expediție, urmând ca acesta să fie prezentat Ministrului de resort pentru examinare și, ulterior, înaintat Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova în vederea aprobării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *